370 de milioane de dolari pentru o arenă subterană la Roland Garros

370 de milioane de dolari pentru o arenă subterană la Roland Garros
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

  • Federația Franceză de Tenis a luat în considerare și o construcție de la zero a unei baze pentru turneul de la Roland Garros (începe pe 25 mai), însă costurile ar fi fost prohibitive

Complexul Roland Garros, situat în Paris, găzduiește singurul turneu de Grand Slam organizat pe zgură, Openul Francez, în perioada 25 mai – 8 iunie. Legendarele stadioane care îi aparțin au fost ridicate pentru a se organiza primul meci de Cupa Davis în care Franța și-a apărat titlul, în 1928. Iar ideea constructorilor s-a dovedit sclipitoare mai târziu, pentru că momente de glorie ale tenisului aveau să se consume pe zgura pariziană, într-un cadru aparte. 20 de terenuri întinse pe 8,5 hectare, incluzând aici trei stadioane de mare capacitate, „Grădinile de la Roland Garros”, un celebru restaurant, Centrul de presă, „Centrul Național Francez de Antrenament” și „Teniseumul”, un muzeu grandios în care se pot rememora clipele marcante din istoria sportului alb. Primele trei arene ca importanță au o capacitate pe măsura spectacolului pe care îl oferă: Court Philippe Chatrier – 14.840 de locuri, Court Suzanne Lenglen – 10.068 de locuri și Court 1 – 3.800 de locuri. Eforturile organizatorilor pentru extinderea și modernizarea terenurilor s-au concretizat de-a lungul timpului, însă planurile francezilor din ultimii ani par mai strălucitoare ca oricând.

În 2009, Federația Franceză de Tenis a anunțat faptul că a comandat arhitectului francez Marc Mimram proiectarea unei extinderi semnificative a complexului Roland Garros. Proiectul include adăugarea de lumini și un acoperiș deasupra terenului Philippe Chatrier. De asemenea, un al patrulea stadion va fi construit, fiind dotat cu un acoperiș retractabil și 14.600 de locuri, împreună cu două terenuri mai mici, cu o capacitate de 1.500 și 750 de locuri.

Între 630 de milioane de dolari și 1 miliard de dolari ar fi costat o bază construită de la zero

În 2010, confruntându-se cu opoziția față de extinderea propusă în cadrul Consiliului orașului Paris, FFT a anunțat că ia în considerare un plan alternativ, pentru a muta Open-ul Francez în alt loc. Planul includea 55 de terenuri noi, la marginea metropolei. Însă, FFT a votat pentru păstrarea locului de desfășurare a Roland Garros, invocând cheltuiala prohibitivă, între 630 de milioane de dolari și 1 miliard de dolari, pentru a construi totul de la zero. Ca o comparație, costurile se ridică la 370 milioane dolari pentru extindere. Detalii suplimentare referitoare la noile facilități au fost anunțate în mai 2013, inclusiv o reconstrucție completă a terenului central,  Philippe Chatrier, pe fundația existentă, și demolarea Terenului 1. Noua arenă va fi construită sub nivelul solului, cu instalație de încălzire care o înconjoară pe toate cele patru laturi. Proiectul este programat inițial pentru finalizare în 2017, cel mai devreme, iar localnicii și autoritățile locale continuă să-și exprime opoziția față de planul de expansiune. Dintr-un motiv simplu. Suprafața ocupată de Roland Garros va crește de la 8,5 hectare, la aproximativ 13,5 hectare, spre nemulțumirea rezidenților din zonă.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×